COPIII SE NASC GENII, DAR ÎȘI PIERD SCLIPIREA PE PARCURSUL VIEȚII

COPIII SE NASC GENII, DAR ÎȘI PIERD SCLIPIREA PE PARCURSUL VIEȚII

Un studiu recent realizat de NASA are o concluzie pe cât de șocantă, pe atât de îngrijorătoare: ”98% dintre copii se nasc genii, dar școala îi face idioți”.

Rolul școlii în prezent:

Psihologul clinician Marius Zamfir, fondatorul Cursurilor pentru Copii Bright, atrage atenția asupra deficiențelor sistemului actual de învățământ, care omite să îi învețe pe copii cel mai important aspect: cum să învețe.

În prezent, școala contribuie la dezvoltarea emisferei cerebrale stângi, având foarte puține activități la dispoziție care să stimuleze și emisfera dreaptă, responsabilă cu imaginația și cu creativitatea. La ore, profesorii pun accent pe cantitatea de informație pe care o furnizează elevilor, fără a le oferi și intrumentele prin care aceștia să o asimileze. Astfel, ei ajung să dezvolte doar gândirea convergentă (folosită când analizăm situații, când luăm decizii), care inhibă gândirea divergentă (cu care ne naștem), prin care am putea găsi o multitudine de soluții și probabilități.

Din acest motiv, generațiile actuale capătă o repulsie pentru școală și studiu, ajungând să fie chiar complexați sau temători în ceea ce privește mersul la ore.

 

Rezultatele proiectului NASA:

Dr. George Land a dezvăluit, într-un interviu de excepție pentru TEDxTuscon, rezultatele șocante ale testelor de creativitate din cadrul unui proiect special al NASA.

O echipa de psihologi a elaborat un test pentru a măsura potențialul creativ al copiilor preșcolari, test care implica efectuarea anumitor sarcini clare. Au fost testați 1600 de copii cu vîrsta cuprinsă între 4 și 5 ani. Rezultatele au fost spectaculoase, peste 98% dintre copii obținând punctaje de vârf, considerate de către psihologi ca fiind semne de “genialitate”.

Ca urmare a acestor rezultate incredibile, psihologii au dorit să reia experimentul pe aceiași copii, însă când aceștia au împlinit 10 ani. Rezultatele obținute de ei la această vârstă au fost mult mai slabe, doar 30% dintre cei testați dând dovadă din nou de “imaginație ingenioasă”.

Neavând nici acum rezultate concludente, echipa NASA a reluat testul pe aceiași copii, când au împlinit 15 ani. La această vârstă, doar 12% au mai performat.  În următorii 5 ani, specialiștii NASA au făcut testul pe un eșantion aleatoriu de adulți, în rândul cărora rezultatele considerate geniale au scăzut la 2%.

Acest experiment a fost repetat ulterior de mai multe ori, pentru a se asigura veridicitatea rezultatelor obtinute, care au fost publicate de către Gavin Nascimento. Concluzia acestuia a fost că: „Școala este o instituție care a apărut pentru a servi clasa aflată la putere, nu oamenii de rând. Pentru ca elitele să își mențină stilul luxos de viață, au contribuit la acest sistem, în care imaginația și creativitatea copiilor sunt reprimate încă din primii ani de viață”.

 

Cum putem stimula creierul să redevină sclipitor?

La nivelul adulților, în creier neuronii se ”luptă” unii cu alții, scăzându-le capacitatea de concentrare, pentru că ei gândesc conduși de frici, tabuuri și alte mituri urbane.

Primul pas pentru a ajuta mintea să redevină sclipitoare este să ne punem imaginația la contribuție.

Cursurile Bright au fost special concepute de către psihologul clinician Marius Zamfir pentru a ajuta copiii să își păstreze mintea sclipitoare și să se dezvolte funcțional, prin stimularea emisferei cerebrale drepte.

Trainerii care susțin aceste module de educație alternativă aplică metoda Soroban, un dispozitiv folosit cu succes în învățământul japonez. Prin intermediul acestuia sunt predate cursuri de Aritmetică Mentală, de FotoCitire și de Inteligență a Memoriei, toate având ca scop antrenarea creierului pentru a performa și a ajuta copilul să își maximizeze potențialul creativ.

Întotdeauna trebuie să căutăm mai mult de o soluție la orice problemă și să incercăm să ne auto-depășim zi de zi. Să citim, să călătorim, să nu uităm să ne jucăm zi de zi, căci suntem ”homo ludens”, cum afirma Johan Huizinga.

By |2018-11-22T16:49:09+00:00November 22nd, 2018|Articole|